Ce inseamna bluff

Live PokerIndiferent ca jucam poker pe internet sau in casino, bluff-ul reprezinta o parte importanta a jocului. In jocul de poker sunt importante atat buna cunoastere a regulilor si abilitatile jucatorilor cat si utilizarea bluff-ului ca si strategie de joc.

Bluff-ul reprezinta pretinderea detinerii unei combinatii puternice de carti in mana. Un jucator care pretinde acest lucru isi inseala practic adversarii si le influenteaza deciziile. In general, blufam sau jucam la cacealma pentru a-i determina pe adversari sa renunte la mana si sa castigam potul.

Cele mai importante tipuri de bluff sunt: bluff, semi-bluff si slowplay. Bluff-ul pur este atunci cand un jucator pariaza o suma de bani cand nu are absolut nimic in mana. Semi-bluff inseamna detinerea unei maini slabe, cu posibilitatea formarii unei maini castigatoare pana la sfarsit. Slowplay este o tactica incadrata tot in categoria bluff-uri, insa inseamna sa ii faci pe adversari sa creada ca ai o mana slaba in timp ce detii o mana puternica.

Cel mai bun moment pentru a juca la cacealma este momentul in care simti slabiciunea jucatorilor de la masa si esti sigur ca niciunul nu face slowplay. Atunci este un moment bun sa pariezi mult. Cu cat practici mai mult aceasta strategie, cu atat mai bun poti deveni. In live poker, nu trebuie sa te tradeze absolut nicio expresie.

Un moment deloc favorabil pentru a blufa este cel in care simti putere la ceilalti jucatori. Spre exemplu, daca un jucator pariaza o suma mare de bani la flop si tu nu detii nimic, este mai bine sa te retragi. La o masa reala de poker se va blufa mai mult pe turn si river fata de poker-ul online, unde se blufeaza puternic pe flop.

Chiar daca un pariu la cacealma te ajuta sa castigi pot-ul cu o mana necompletata, este important sa stii cand si cum sa pui in practica aceasta tactica, pentru a nu pierde sume mari de bani. Cacealmaua te pune in postura unui jucator imprevizibil, ceea ce este un lucru bun in general.

Pozitia este un aspect foarte important in ceea ce priveste realizarea unui bluff. Daca te afli in pozitia jucatorului care actioneaza dupa flop, ai un avantaj foarte mare, deoarece pana in momentul respectiv adversarul a aratat deja o slabiciune prin lipsa mizarii.

Alt avantaj in bluff il reprezinta structura flop-ului, care poate fi „umed” sau „uscat”. Spre exemplu, un flop umed contine carti mari sau de aceeasi culoare. La un astfel de flop, exista multe sanse ca adversarii sa realizeze combinatii puternice de carti, bluff-ul fiind inutil aici. Un flop uscat contine o carte mare din trei, toate de culori diferite, scazand sansele formarii unui combinatii bune.

Sa fii un jucator bun de poker inseamna mai mult decat castigarea pot-ului prin maini bune. Este nevoie de rabdare, abilitate, controlarea emotiilor, analizarea adversarilor si desigur, punerea in practica a strategiilor. Pentru a reusi sa faci bluff intr-un mod eficient este nevoie de multa practica. Ca in orice alt sport, pentru a deveni cel mai bun trebuie sa exersezi mult.

Anunțuri

Despre Omaha Poker

Live Poker - Omaha PokerOmaha Poker este o varianta de poker similara cu Texas Hold’em. Din aceasta cauza a devenit in scurt timp un joc foarte popular si practicat atat in casino, cat si pe internet.

Cunoscut si sub denumirea de „Jocul celor mai bune maini”, Omaha Poker a aparut in Las Vegas in anul 1970 si se gaseste in doua variante: Omaha High si Omaha High-low.

Omaha este de asemenea si o varianta de poker convenabila cu sanse mai mari de castig. In timp ce la holdem poker, jucatorii sunt limitati la folosirea celor doua carti primite la inceputul jocului, la Omaha jucatorii pot folosi doua din patru carti pe care le primesc. Avand patru carti in mana si cinci pe masa, sansele de a realiza o combinatie buna de carti cresc considerabil.

Reguli generale

Regulile la Omaha sunt la fel cu cele de la Texas Hold’em, exceptand pocket cards si utilizarea acestora. Jucatorii sunt obligati sa foloseasca doua pocket cards plus alte trei de pe masa in realizarea unui maini.

Butoanele dealer, small blind si big blind sunt plasate inainte de impartirea cartilor, mutandu-se o pozitie mai la stanga dupa fiecare runda de joc. Jocul merge in sensul acelor de ceasornic.

Atat rundele de pariere cat si desfasurarea jocului sunt identice cu cele de la holdem poker.

Prima runda de pariere – Dupa platirea blind-urilor si impartirea cartilor, jucatorul aflat in stanga big blind-ului incepe pariul, putand egala big blind-ul, plusa sau renunta.

Flop: Primele trei carti expuse jucatorilor pe masa. Acestea sunt numite carti comune, deoarece toti participantii se pot folosi de ele in realizarea unei combinatii de carti.

A doua runda de pariere – Pariurile sunt plasate urmand aceleasi reguli ca si in prima runda.

Turn: A patra carte comuna expusa pe masa.

A treia runda de pariere – Aceasta runda este diferita fata de primele doua deoarece jucatorii pot plusa doar conform mizei maxime (ex. 10$ la un joc 5$/10$).

River: Ultima carte comuna expusa jucatorilor.

A patra runda de pariere – Aceasta este ultima runda de pariere si se desfasoara la fel ca cea de-a treia runda.

Showdown: Dupa incheierea pariurilor, jucatorii ramasi in joc trebuie sa isi arate cartile. Mainile sunt comparate, castigand cel care detine cea mai buna combinatie de cinci carti.

Daca se intampla ca doi jucatori sa detina maini la fel de puternice, potul se va imparti intre ei.

Cunoasterea mai multor variante de poker este extrem de utila jucatorilor din intreaga lume, nefiind niciodata obligati sa se limiteze doar la anumite mese de joc.

Top 10 filme despre poker

Poker-ul este un joc foarte practicat in toata lumea, forma de Texas Hold’em fiind probabil cea mai indragita.

In timp ce majoritatea oamenilor joaca live poker, online poker sau ocazional cu prietenii, uneori se pot regasi aceleasi sentimente intense si in filme ale caror subiecte principale este poker-ul.

Am selectat zece filme despre poker, cele mai cunoscute si mai reusite dintre toate. Puteti adauga orice alt film care v-a impresionat, apartinand acestei categorii.

1. Rounders (1998)

2. Maverick (1994)

3. The Cincinnati Kid (1965)

4. Shade (2003)

5. The Sting (1973)

6. High Roller: The Stu Ungar Story (2003)

7. The Gambler (1980)

8. Lucky you (2007)

9. Honeymoon in Vegas (1992)

10. Croupier (1998)

Despre Texas Hold’em

Poker Bucuresti - Texas Hold'emTexas Hold’em este cu siguranta cel mai popular stil de poker. Scopul acestul joc este realizarea celei mai bune combinatii dintre oricare din cele doua carti din mana (pocket cards) si oricare din cele cinci carti expuse pe masa (community cards).

La holdem poker se desfasoara patru runde de pariere, iar in tot acest timp jucatorii pot plusa, renunta sau egala pariurile pentru a ramane in joc. Exista trei feluri de Texas Hold’em, si anume No-Limit, Pot-Limit si Limit.

Reguli No-Limit Texas Hold’em

Butonul de dealer
Butonul de dealer este un disc mic marcat cu litera D, asezat in fata unui jucator la fiecare mana. Acelui jucator ii va reveni pozitia de dealer, o pozitie foarte importanta, datorita faptului ca urmatorilor doi jucatori din stanga sa le vor reveni butoanele de blind.

Butonul de dealer se va muta la stanga la fiecare mana, astfel incat fiecare jucator va fi la un moment dat dealer, small blind, apoi big blind.

Blind-uri
Butoanele de blind vor fi desemnate jucatorilor din stanga dealer-ului, dupa cum urmeaza: primul jucator din stanga dealer-ului va primi butonul de small blind, iar urmatorul butonul de big blind.

Blind-urile sunt obligatorii la fiecare mana, astfel ca jucatorii aflati pe aceste pozitii sunt obligati sa plateasca suma stabilita. De exemplu, jucatorul aflat pe pozitia de small blind va plati 5$, iar cel aflat pe pozitia de big blind va plati dublu, adica 10$.

nolimit-texas-holdem

Valorile blind-urilor sunt stabilite de la inceput, fie ca jucati in casino, online sau acasa. Blind-urile determina suma de bani maxima cu care se poate intra la masa, stimuleaza jucatorii sa intre in joc si asigura o suma de bani garantata pentru castigatorul mainii, fiind incluse in pot.


Desfasurarea jocului

♦ Pre-Flop (inaintea intoarcerii primelor trei carti pe masa)

Fiecare jucator primeste doua carti, dupa care incepe prima runda de pariere. Pariurile incep de la jucatorul aflat in stanga big blind-ului. Dupa ce vede cartile, acesta poate sa renunte la mana (fold), sa egaleze big blind-ul (call) sau sa pluseze direct (raise). Pentru a ramane in mana, fiecare jucator trebuie sa egaleze big blind-ul.

Pariurile merg in sensul acelor de ceasornic si se termina cand ajunge la jucatorul aflat pe pozitia de big blind. Daca nu a plusat nimeni pana la el, are optiunea de a plusa daca doreste, renunta sau de a face un pariu nul (check).


♦ Flop (dupa intoarcerea primelor trei carti pe masa)

Flop-ul consta in trei carti asezate pe masa cu fata in sus, vizibile pentru toti jucatorii, dupa ce prima runda de pariere s-a incheiat. Dupa flop, incepe a doua runda de pariere, de la small blind (daca a ramas in joc) sau de la urmatorul jucator dupa acesta.

Acum jucatorii incep sa analizeze sansele pentru realizarea unui combinatii bune de carti, astfel ca pot da raise, re-raise sau fold. Daca un jucator pluseaza, alt jucator poate plusa peste, actiunea fiind numita re-raise.

♦ Turn (a patra carte intoarsa)

Odata ce a doua runda de pariere s-a incheiat, se intoarce pe masa o a patra carte, dupa care incepe alta runda de pariuri.

♦ River (ultima carte intoarsa pe masa)

Cele cinci carti au fost expuse pe masa iar acum fiecare jucator analizeaza posibilitatile combinatiilor, cea mai buna castigand. Acestia pot realiza combinatii intre ambele carti din mana plus alte trei de pe masa, intre o carte din mana si patru de pe masa sau doar intre cartile de pe masa.

Incepe a patra si ultima runda de pariere, urmand ca toti jucatorii care au ramas in mana sa isi arate cartile. Detinatorul celei mai bune maini castiga potul. Daca doi sau mai multi jucatori au aceeasi mana ca valoare, potul se va imparti.

Singurul caz in care un jucator nu trebuie sa isi arate cartile este acela in care castiga mana pentru ca toti ceilalti jucatori au dat fold. Spre exemplu, daca un jucator pluseaza o suma mare si renunta toti, are dreptul sa nu isi arate cartile din mana, pentru a-i lasa sa isi dea cu presupusul.

Turnee de poker

Poker Bucuresti - Turneu de poker

Turneele de poker reprezinta o forma de joc extrem de populara in randurile oamenilor. Intr-un turneu toti participantii incep cu aceeasi cantitate de fise, iar cel care ramane cu toate castiga.

Locul final al unui jucator intr-un turneu se decide in urma numarului de jucatori care au plecat cand acesta a pierdut ultima fisa. Daca raman cinci jucatori, acesta va termina pe locul sase, si tot asa in mod succesiv.

In mod normal, la turneele de poker, castigatorul nu ia toti banii. Fondul comun de premii se imparte intre jucatorii aflati pe cele mai bune locuri, locul I castigand desigur o suma mult mai mare de bani.

Pentru siguranta faptului ca un turneu poker se termina intr-o perioada rezonabila de timp, blind-urile sau ante-urile sunt crescute la intervale fixe. In acest fel, daca un jucator nu reuseste sa isi creasca numarul de fise, la un moment dat nu isi va mai putea permite sa plateasca blind-uri, pariuri sau sa pluseze daca detine o mana buna.

Tipuri de turnee

Turneele de poker se prezinta in diferite forme. Putem vorbi de zece persoane care se aseaza in jurul unei mese sau chiar de sute si mii de jucatori.

♦ Turnee Sit & Go

Un astfel de turneu incepe imediat ce s-au strans suficienti jucatori. In mod normal, un turneu sit & go consta in 9 sau 10 jucatori asezati in jurul unui mese, dar poate implica si doua sau trei mese.

♦ Turnee Multi-Table

Sunt cele mai indragite turnee din lume, necesita abilitati exceptionale si ofera sansa de a obtine castiguri mari. Un turneu multi-table incepe la o ora stabilita dinainte si implica sute sau chiar mii de jucatori.

♦ Heads-up

Un astfel de turneu consta in mai multe mese, avand cate doi jucatori la masa. Jucatorii de la fiecare masa („heads up”) joaca pana cand unul din ei castiga. Castigatorii intra apoi in runda urmatoare si joaca pana cand este declarat castigatorul final.

♦ Turnee Satelit

La turneele satelit, premiul nu consta in bani, ci intr-un loc garantat in alt turneu. Avantajul castigului la astfel de turnee este ca poti primi un loc gratuit intr-un turneu scump. Spre exemplu, daca zece jucatori participa la un turneu de 10$, castigatorul poate obtine un loc gratuit intr-un turneu de 100$. In turneele satelit mai mari poti castiga diferite locuri importante.

♦ Turnee Bounty

Termenul de „bounty” provine din limba engleza si inseamna recompensa / rasplata. Intr-un turneu bounty, jucatorii sunt recompensati pentru eliminarea adversarilor. De obicei, recompensa se transfera unui jucator din buy-in-uri imediat ce acesta a eliminat un adversar.

Caracteristica speciala a turneelor poker este ca nu se pot cumpara mai multe fise. Odata ce un jucator isi pierde stiva, este obligat sa paraseasca turneul. Cu toate astea, exista totusi unele turnee care permit jucatorilor sa cumpere mai multe fise. In functie de reguli, numarul re-buy-urilor poate fi limitat sau nelimitat.